Ministerul Culturii împrumută 140 milioane de euro pentru proiecte! Și Constanța e pe lista investițiilor
Ministerul Culturii a anunțat că membrii Consiliului de Administraţie al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) au aprobat un împrumut de 140 de milioane de euro, destinat proiectului „Temelii Culturale”, care are ca scop salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinaţie culturală în România.
Proiectul „Temelii culturale”vizează 14 obiective de investiţii cu relevanţă naţională şi europeană, aflate în administrarea unor instituţii publice din subordinea Ministerului Culturii:
– Construirea sălii de spectacole a Operei Naţionale Române Iaşi (în continuarea investiţiei demarate prin Acordul-cadru de împrumut pentru Proiectul LD 2097 din 2021 privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală), aflat în implementare;
– Construirea unui corp nou de clădire pentru Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti;
Restaurarea şi modernizarea în totalitate a Operei Naţionale Române Bucureşti şi construirea unui depozit de decoruri (continuare a investiţiei realizată în perioada 2015-2016);
– Restaurarea şi amenajarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu;
– Restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Albă Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României;
– Consolidarea, restaurarea şi amenajarea sediului Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti;
– Restaurarea parţială la interior şi refacerea unor instalaţii la Ateneul Român;
– Restaurarea şi amenajarea Vilei Reginei Maria de la Mamaia, jud. Constanţa, şi amenajarea terenului aferent;
– Restaurare şi punere în valoare a domeniului (casa-muzeu, capela şi anexele) de la Tescani, jud. Bacău – Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” a Muzeului Naţional „George Enescu”;
– Consolidarea şi restaurarea Casei Samurcaş din cadrul Muzeului Ţăranului Român;
Restaurarea şi punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Naţional Muzeal „Moldova” din Iaşi;
– Consolidarea, restaurarea şi amenajarea Vilei arhitectului Paul Gottereau – spaţiu cultural al Institutului Naţional al Patrimoniului din Bucureşti;
– Restaurarea şi amenajarea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
Consolidarea, restaurarea şi amenajarea sediului Administraţiei Fondului Cultural Naţional din Bucureşti.
”Dincolo de conservarea patrimoniului cultural, ambiţiosul program de investiţii urmăreşte îmbunătăţirea accesului la cultură prin consolidarea infrastructurii şi creşterea rezistenţei la riscurile climatice şi seismice, ceea ce reprezintă o preocupare majoră pentru autorităţile române, în special în ceea ce priveşte clădirile destinate publicului larg. În plus, vulnerabilităţile economice vor fi diminuate prin stimularea creării de locuri de muncă şi prin creşterea veniturilor din turism”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Costurile proiectului „Temelii culturale” se ridică la 280 de milioane de euro. Împrumutul de la BDCE acoperă 50% din acestea, diferenţa urmând a fi asigurată de la bugetul de stat.