Ministerul Educației alocă 1,9 milioane de lei pentru prevenirea violenței în școli
Ministerul Educației și Cercetării continuă sprijinul financiar acordat școlilor pentru derularea activităților dedicate prevenirii violenței în mediul școlar.
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a semnat ordinul prin care suma de 1.900.000 de lei va fi direcționată către unitățile de învățământ, prin inspectoratele școlare, pentru implementarea Programului național de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”, derulat în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2025.
Fondurile provin din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității și vor fi repartizate inspectoratelor școlare în funcție de numărul elevilor din fiecare județ.
În anul școlar precedent, peste 22.000 de elevi, 8.000 de părinți și 100 de parteneri instituționali au fost implicați în activitățile programului, care se adresează tuturor unităților de învățământ din țară.
Ministrul Daniel David a declarat că reducerea violenței în școli rămâne o prioritate pentru minister:
„Problema violenței în mediul școlar trebuie să fie o prioritate. Ministerul continuă și intensifică programele care au drept scop reducerea acestui fenomen. Continuarea programului «Împreună prindem curaj» este parte dintr-o abordare complexă ce include prevenția, identificarea și intervenția specializată, atât în școală, cât și în afara ei.”
De asemenea, Ministerul Educației a transmis școlilor recomandarea ca, în cadrul programului „Școala altfel”, să fie incluse activități dedicate prevenirii violenței și promovării unui climat educațional sigur și echilibrat.

