Ministrul Afacerilor Interne i-a premiat pe medaliații olimpici ai CS Dinamo
Cei mai valoroși sportivi ai Clubului Sportiv Dinamo au fost premiați ieri, 17 decembrie, în cadrul unui eveniment desfășurat la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Conform clasamentului alcătuit pe baza medaliilor obținute, David Popovici a fost declarat sportivul anului la CS Dinamo, iar Ancuța Bodnar și Roxana Anghel (ambele la disciplina canotaj) – sportivele anului.
La acest eveniment, au fost prezenți medaliații olimpici și antrenorii acestora, cărora le-au fost înmânate trofeele tradiționale ale CS Dinamo, care se acordă la sfârșit de an pentru performanțele sportivilor din Ștefan cel Mare.
În cadrul evenimentului, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, i-a felicitat pe sportivi și pe antrenori, pentru profesionalism, pasiune și performanță, calități care inspiră tinerele generații și consolidează tradiția sportivă:
„Dragi sportivi, antrenori, membrii ai conducerii clubului Dinamo, stimați colegi din Ministerul Afacerilor Interne, dragi președinte de onoare și președinte executiv al Clubului Dinamo București, doamnelor și domnilor,
Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră astăzi, într-un moment în care celebrăm reușitele, ne reafirmăm valorile și ne îndreptăm privirile spre viitor. Clubul Sportiv Dinamo nu este doar un club sportiv, este o instituție de excelență, o sursă de inspirație pentru tineri, o forță a comunității și un simbol al disciplinei și determinării.
Voi, cei prezenți astăzi aici, sportivi, antrenori, lideri sunteți dovada vie că atunci când muncim împreună, când ne propunem obiective îndrăznețe și când ne bazăm pe valori solide, putem realiza lucruri extraordinare.
Anul 2024 a fost unul plin de provocări, dar și de succese remarcabile. Performanțele voastre ne-au umplut inimile de mândrie și au arătat întregii lumi ce poate face România atunci când își pune toată voința în mișcare.
David Popovici, Marian Enache, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel și ceilalți medaliați olimpici au adus numele Dinamo pe podiumurile cele mai înalte ale sportului mondial. V-ați antrenat cu perseverență, v-ați sacrificat pentru visurile voastre și ale noastre, dar și pentru tricolorul nostru. Și pentru asta nu pot decât să vă mulțumesc din suflet.
Echipa de handbal a scris istorie, calificându-se în turul Final Four European Federation League, iar rugby-ul, biatlonul, canotajul, înotul și tirul au adus rezultate incredibile.
În fiecare medalie, în fiecare victorie se află nu doar talentul vostru, ci și ore nesfârșite de antrenament, sprijinul antrenorilor și încrederea pe care clubul și comunitatea voastră v-au oferit-o”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai conducerii MAI și reprezentanți ai conducerii CS Dinamo.
Sursa foto: pnl.ro