Minor prins la volan, pe o stradă din Constanța. Mașina i-ar fi fost încredințată de un adult
Polițiștii din cadrul Secției 4 Constanța au depistat, marți seară, în jurul orei 22:10, un adolescent de 17 ani care conducea un autoturism pe strada Mareșal Alexandru Averescu, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că pe scaunul din dreapta se afla un bărbat de 48 de ani, care i-ar fi încredințat minorului mașina, deși știa că acesta nu are dreptul legal de a conduce.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc incidentul și pentru aplicarea măsurilor legale.

