Miros puternic de fum semnalat în mai multe cartiere din Constanța
Mai mulți constănțeni au semnalat, joi dimineață un miros puternic de fum în diverse zone ale municipiului, printre care Trocadero, plaja Reyna, zona Portului, Inel II și în apropiere de Policlinica 2. Informațiile au fost distribuite pe rețelele de socializare, unde localnicii și-au exprimat îngrijorarea privind o posibilă sursă de incendiu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” confirmă că a primit mai multe apeluri la 112 în legătură cu mirosul suspect. Echipaje operative au fost trimise în teren pentru verificări, însă până la această oră nu a fost identificată nicio sursă de fum și niciun incendiu activ