Muzeul de Artă Populară Constanța îi invită pe copii la un atelier creativ dedicat Zilei Naționale
Miercuri, 26 noiembrie, de la ora 13:00, cei cu vârste între 10 și 14 ani vor învăța să brodeze tricolorul pe etamină, folosind tehnici tradiționale românești. Atelierul le oferă șansa de a descoperi cum se naște un obiect manual, pas cu pas, și câtă satisfacție aduce realizarea lui de la zero.
Fiecare participant va putea lua acasă propria creație, un mic simbol al muncii și imaginației lui. Taxa de participare este de 30 de lei, toate materialele fiind incluse.
Înscrierile și detalii suplimentare se pot obține la 0241 616133, între orele 08:00 – 16:00.
Organizatorii invită copiii să transforme tradiția într-o experiență de învățare plină de culoare și bucurie.

