Noi reguli de circulație pe strada Mihail Kogălniceanu, din Constanța

Confort Urban Constanța anunță modificări în regimul de circulație pe strada Mihail Kogălniceanu pentru fluidizarea traficului rutier.

Noile reguli de circulație vor fi instituite în cursul acestei zile, astfel, circulația autoturismelor va fi posibilă pe strada Mihail Kogălniceanu dinspre bulevardul Ferdinand spre strada Cuza Vodă. Odată cu implementarea măsurilor de resistematizare se vor crea noi locuri de parcare pe ambele părți ale străzii și o mai bună fluență a traficului. Din cauza autoturismelor staționate pe ambele părți ale carosabilului, se formau mereu blocaje.

Proiectul de reorganizare a traficului rutier pe această stradă a fost avizat favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.

În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *