Patru urmăriţi internaţionali au fost aduşi în ţară! Printre ei, o femeie acuzată de proxenetism

La data de 7 martie 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau sentințe penale.

Astfel, a fost adusă în țară o femeie, de 35 de ani, din Buzău, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Tribunalul Bacău, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.

La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat, de 24 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativa de omor. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emisă de către Tribunalul Ilfov, pe numele său, o sentință penală de un an.

De asemenea, a fost adus un bărbat, de 43 de ani, din Olt, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Acesta a fost adus din Elveția, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni.

Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 24 de ani, din Bacău, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost adus din Franța, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Moinești, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.

Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *