Percheziții de amploare în cadrul operațiunii JUPITER: 211 descinderi la nivel național
Poliția Română și Ministerul Public continuă, astăzi, acțiunile ample desfășurate la nivel național, în cadrul operațiunii „JUPITER”, pentru combaterea infracționalității economico-financiare, a faptelor de natură judiciară și a celor care vizează regimul armelor.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii, împreună cu procurorii de caz, desfășoară 211 percheziții domiciliare în mai multe județe ale țării, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activități ilegale.
Acțiunile vizează documentarea unor fapte grave precum înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, contrafacere, evaziune fiscală, delapidare, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, contrabandă, falsificare de instrumente oficiale, camătă, furt calificat, dar și infracțiuni la regimul armelor, pescuitului și silviculturii.
Scopul operațiunii este documentarea activităților infracționale, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, urmând ca în fiecare caz să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.
Reprezentanții Poliției Române precizează că aceste acțiuni se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivel național pentru combaterea infracționalității de orice fel.

