Perioadă de foc pentru pompieri! Sunt semnalate multe incendii de vegetaţie

Și anul 2025 pune la grea încercare județul Constanța, iar începutul verii este marcat de temperaturi ridicate și vânturi puternice, care transformă vegetația într-un amestec periculos de material combustibil. Acest context duce la o creștere alarmantă a numărului de incendii de vegetație uscată și arderi necontrolate, care, nu de puține ori, pun în pericol comunitățile din zonele afectate.

În fața acestui val de urgențe, salvatorii ISU Dobrogea demonstrează din nou devotamentul și curajul care îi definesc.

De la începutul anului și până în prezent, pompierii au intervenit la 270 de incendii, care au mistuit peste 1.500 de hectare de vegetație uscată, pășuni, miriști și culturi agricole. Munca acestora nu a însemnat doar stingerea flăcărilor, ci și protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor, și, nu în ultimul rând, a mediului.

Iadul din iunie și începutul lunii iulie – perioadă de foc

Lunile iunie și prima decadă din iulie reprezintă cea mai grea perioadă din acest an. În acest scurt interval de timp, s-au înregistrat 200 de incendii, cu peste 1.000 de hectare afectate – ceea ce reprezintă două treimi din întreaga suprafață distrusă. Efortul depus a fost pe măsură: 380 de autospeciale și peste 1.300 de pompieri au fost mobilizați pentru a ține piept zidului de foc.

Intervenții cu grad ridicat de dificultate

Dintre cele mai dramatice intervenții putem exemplifica:

● Adamclisi – 25 iunie: Un incendiu devastator a cuprins peste 400 de hectare de vegetație și culturi de viță-de-vie și cereale, amenințând gospodării și vieți omenești. Intervenția promptă și susținută a pompierilor a prevenit o tragedie.

● Topraisar – 26 iunie: Alte 60 de hectare au fost cuprinse de flăcări. Vântul puternic a dus focul periculos de aproape de zonele locuite, dar salvatorii au reușit să-l oprească la timp.

● Mircea Vodă – 1 iulie: Și aici, 30 de hectare de miriște, 1.000 de baloți de paie și un adăpost pentru animale au fost cuprinse de flăcări. Riscul pentru viața animalelor și a pompierilor a fost extrem de ridicat. Din fericire, intervenția rapidă a echipajelor a prevenit pierderi de vieți.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *