Peste 180 de sancțiuni într-o singură zi: razie rutieră amplă pentru pietoni și bicicliști în Constanța
În cursul zilei de 24 noiembrie, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, alături de formațiunile rutiere din județ și polițiști locali, au desfășurat o amplă acțiune în județul Constanța, vizând prevenirea și combaterea abaterilor rutiere comise de pietoni și bicicliști.
Potrivit autorităților, aproximativ 50 de polițiști rutieri au participat la activități, în urma cărora au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 27.000 de lei. Dintre acestea, 117 amenzi au fost date pietonilor pentru traversări neregulamentare, iar 39 bicicliștilor care nu au respectat legislația rutieră.
Reprezentanții Poliției transmit că astfel de controale vor continua în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere.
Totodată, oamenii legii au emis o serie de recomandări esențiale:
Pietonilor:
-
Traversarea să se facă doar pe treceri sau zone special amenajate.
-
Asigurarea temeinică înainte de a păși pe carosabil, chiar și pe trecere.
-
Evitarea traversării prin fața ori spatele vehiculelor oprite.
-
Utilizarea trotuarelor și, pe timp de noapte, a elementelor reflectorizante.
Bicicliștilor:
-
Deplasarea pe pista de biciclete sau, în lipsa acesteia, pe prima bandă, aproape de bordură.
-
Semnalizarea din timp a schimbării direcției ori a opririi.
-
Verificarea echipamentului obligatoriu: lumini, reflectorizante, frâne funcționale.

