Peste 2000 de activități în școli, într-o săptămână. Poliția intensifică măsurile de siguranță
Poliția Română a continuat, în perioada 6–12 februarie 2026, acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente acestora.
Măsurile fac parte din Planul național de combatere a violenței școlare și vor fi derulate pe tot parcursul anului școlar 2025–2026.
Mii de activități și aproape 80.000 de beneficiari
În perioada analizată, polițiștii au desfășurat 2.218 activități de prevenire și informare în școli, la care au participat 79.744 de elevi, cadre didactice și părinți.
Dintre acestea:
-533 de activități au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență și combaterea fenomenului de bullying;
-237 de activități au fost dedicate prevenirii consumului și traficului de droguri;
-425 de activități au avut ca scop instruirea personalului de pază privind intervenția în situații de risc.
Totodată, au fost controlate 259 de unități de învățământ pentru verificarea modului de asigurare a pazei.
Intervenții și verificări în teren
Polițiștii au inclus școlile în itinerariile de patrulare, în special la orele de sosire și plecare a elevilor.
Au fost organizate 96 de activități pentru verificarea semnalizării rutiere din apropierea unităților de învățământ, iar la 70 de evenimente sesizate în incinta sau zona școlilor s-a intervenit operativ, 30 dintre acestea fiind apeluri la 112.
De asemenea, au avut loc 128 de întâlniri ale Grupurilor de acțiune constituite la nivelul unităților de învățământ, pentru adaptarea măsurilor de siguranță.
Campanie națională împotriva violenței școlare
În paralel, este implementat proiectul „Scoate violența școlară din anonimat!”, derulat în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor, în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.
Proiectul se adresează elevilor, părinților și cadrelor didactice și urmărește:
-creșterea gradului de conștientizare privind siguranța în mediul școlar;
-informarea despre riscurile și comportamentele antisociale;
-promovarea sesizării faptelor de violență;
-popularizarea platformei www.sigurantascolara.ro și a liniei de suport psihologic SCHOOLHUB – 0374.078.078.
Reprezentanții Poliției Române anunță că acțiunile vor continua pe tot parcursul anului școlar, pentru menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ.

