Peste 3.500 de intervenții ale polițiștilor și amenzi de peste 4 milioane de lei, în 24 de ore
La data de 2 august 2025, polițiștii din întreaga țară au intervenit la peste 3.500 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, și au organizat 444 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale. Au fost aplicate 9.398 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4,2 milioane de lei.
În urma verificărilor, au fost reținute 630 de permise de conducere, dintre care 224 pentru viteză excesivă și 82 pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 393 de certificate de înmatriculare și constatate 116 infracțiuni la regimul rutier.
Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au desfășurat acțiunea Blocada, organizată la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea riscurilor și creșterea siguranței publice.
În acest context, au fost instituite 452 de filtre rutiere, fiind verificate 7.619 autovehicule și legitimate peste 12.000 de persoane. Polițiștii au efectuat 3.516 testări cu etilotest și 183 de testări pentru droguri. Au fost reținute 270 de permise de conducere și retrase 173 de certificate de înmatriculare, iar 26 de infracțiuni rutiere au fost constatate în cadrul acțiunii.
Autoritățile anunță că acțiunile pentru menținerea siguranței publice și rutiere vor continua în perioada următoare.

