Ploile au adus peste 200 de sesizări la RAJA Constanța. Alimentarea cu apă nu este afectată
RAJA Constanța anunță că, de la declanșarea codului roșu de vreme severă, au fost înregistrate 221 de sesizări la Dispeceratul Central al companiei.
Potrivit reprezentanților RAJA, în ultimele ore au fost primite încă 54 de reclamații, cele mai multe vizând guri de scurgere blocate, afectate de ploile abundente din ultimele zile.
O parte dintre aceste sesizări au fost deja soluționate, iar echipele de intervenție acționează în continuare pentru rezolvarea celor apărute recent.
Reprezentanții RAJA au precizat că sistemele de alimentare cu apă potabilă funcționează în parametri normali, nefiind semnalate disfuncționalități în acest moment.

