Poliția Română a derulat proiectul ”Echipa Operațională Europeană – Costa del Sol” IS2A1B

România a avut calitatea de partener în proiectul IS2A1B, prin intermediul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Direcția Operațiuni Speciale, alături de autorități de aplicare a legii din alte state și EUROPOL, activitatea fiind coordonată de Poliția Națională Spaniolă.

Obiectivul general a avut la bază asigurarea unui nivel ridicat de securitate în Uniunea Europeană, în special prin prevenirea și combaterea terorismului și a radicalizării, a infracțiunilor grave și a criminalității organizate, precum și a criminalității informatice, prin acordarea de asistență și protecție victimelor infracțiunilor, precum și prin pregătirea pentru incidente, riscuri și crize legate de securitate, prin protecția împotriva acestora și prin gestionarea lor în mod eficace.

Autoritățile implicate au avut în vedere dezvoltarea activităților de investigare operațională prin identificarea, investigarea și destructurarea grupărilor infracționale organizate si țintelor de mare valoare (HVT) stabilite în zona Costa del Sol, Spania.

Avantajele s-au manifestat imediat, prin destructurarea Țintelor de Înaltă Valoare (TIV) și a rețelelor criminale asociate, contribuind astfel la îmbunătățirea siguranței și menținerea integrității tuturor partenerilor.

Acest proiect a reprezentat o inițiativă ambițioasă, ce a avut ca obiectiv principal înființarea unei structuri permanente de poliție europeană unică în subordinea U.E. și a Europolului, care să fie desfășurată în principalele „centre roșii” (criminal hubs) ale continentului.

Strategia a fost implementată în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene privind combaterea criminalității organizate, cu accent pe cooperarea intensificată între structurile internaționale de poliție în vederea limitării și distrugerii unor astfel de rețele ilegale.

Planul strategic prevede o eficientizare a schimbului de informații transfrontaliere între instituțiile competente, prin intermediul finanțării platformei europene multidisciplinare împotriva amenințărilor criminale (EMPACT), încurajând statele membre ale Uniunii Europene să trimită ofițeri de poliție experimentați pentru a sprijini procesul de abordare a problemelor semnificative ridicate de aceste grupuri criminale.

Proiectul s-a aflat în implementare pe o perioadă de 12 luni (24.07.2023 – 23.07.2024) și un buget în valoare totală de 300.000 de lei (T.V.A. inclus), din care 270.000 de lei (90%) reprezintă contribuția financiară nerambursabilă, iar 30.000 de lei (10%) cofinanțare națională proprie.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *