Poliția Română continuă acțiunile de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar

În perioada 8 – 11 septembrie 2025, Poliția Română a desfășurat o serie de acțiuni în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente acestora, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice.

În cadrul activităților, polițiștii au organizat 630 de activități, la care au participat 28.047 de beneficiari, abordând teme precum prevenirea infracțiunilor comise cu violență, bullying-ul și violența școlară (214 activități), precum și riscurile și consecințele consumului și traficului de droguri/substanțe interzise (60 de activități).

Pentru instruirea personalului de pază, polițiștii au desfășurat peste 700 de activități, iar în urma verificărilor efectuate în 321 de unități de învățământ, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost verificate 1.065 de mijloace de transport școlar și amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare la trecerile pentru pietoni din zonele școlare (665 de activități).

Polițiștii au intervenit la 46 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ, 28 dintre acestea fiind sesizate prin 112. De asemenea, au avut loc 35 de întâlniri ale Grupurilor de acțiune, pentru adaptarea măsurilor necesare creșterii siguranței școlare.

În cadrul acțiunilor preventive, a fost aprobat continuarea Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” prin proiectul „Scoate violența școlară din anonimat!”, care se va derula la nivel național în anul școlar 2025 – 2026. Proiectul vizează elevii, părinții și cadrele didactice, și urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra siguranței în mediul școlar, prevenirea delincvenței juvenile și combaterea violenței școlare.

Pentru informarea și suportul elevilor și cadrelor didactice, au fost puse la dispoziție www.sigurantascolara.ro și linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB – 0374.078.078.

Poliția Română anunță că aceste acțiuni vor continua pe tot parcursul anului școlar 2025 – 2026.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *