Poliția Română continuă acțiunile în unitățile de învățământ preuniversitar
Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2024 – 2025, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planul național de combatere a violenței școlare.
În perioada 7 – 13 februarie 2025, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, polițiștii au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.
Au fost derulate 2.695 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 2.092 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 77.518 beneficiari.
Dintre acestea, la 1.103 ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 433 de activități, precum și 428 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
De asemenea, au fost controlate 136 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, fiind adresate 9 informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.
Au fost organizate și desfășurate 123 de activități pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, la nivelul trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și a 211 mijloace de transport școlar.
De asemenea, a fost asigurată intervenția la 50 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 29 dintre acestea fiind sesizate de cetățeni prin S.N.U.A.U. – 112.
În cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară în parteneriat cu Asociația Happy Minds, a lansat linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB.
Linia de suport psihologic gratuită, este dedicată atât elevilor, cât și părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying sau alte forme de violență în mediul școlar.
Având în vedere faptul că siguranța online este o prioritate a Poliției Române și la data de 11 februarie 2025, la nivel mondial, s-a celebrat Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, structurile de poliție pentru siguranță școlară au desfășurat activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, pentru scăderea riscului de victimizare în mediul online.