Poliţiştii au dat peste 6.000 de amenzi în ultimele 24 de ore!
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 6.000 de fapte contravenționale, iar 433 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 17 februarie, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 409 acțiuni și au intervenit la 2.200 de evenimente, dintre care 1.875 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 34 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 6.017 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.421.340 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 84 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 433 de permise de conducere, dintre care 49 pentru viteză și 41 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 360 de certificate de înmatriculare.