Poliţiştii constănţeni, din nou în vizită în şcoli! Le-au vorbit elevilor despre bullying
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța continuă activitățile informativ-preventive în unitățile de învățământ din județul Constanța. Activitățile desfășurate în perioada 13-14 ianuarie au vizat prevenirea bullying-ului, a accidentelor rutiere, a violenței în școli și a riscurilor asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive.
În cadrul întâlnirilor, polițiștii au subliniat importanța de a semnala orice situație de abuz sau conflict, oferind elevilor recomandări pentru a preveni astfel de incidente.
Astfel, polițiștii au explicat elevilor care este rolul esențial al colaborării dintre școală, familie și autorități, în vederea prevenirii victimizării minorilor, copiii fiind încurajați să comunice, de îndată, cu un adult, în cazul oricăror situații tensionate sau conflictuale.
În ceea ce privește circulația în siguranță, polițiștii au venit cu sfaturi importante pentru elevi. Le-au transmis să circule doar pe trotuare, ori pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când nu sunt trotuare și să nu traverseze drumul în fugă. Traversarea drumurilor publice se face doar prin locurile marcate, după o temeinică asigurare, chiar dacă semaforul are culoarea verde.
Elevii au fost sfătuiți să nu folosească telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atenți la traficul rutier.