Pompierii constănţeni au intervenit la 30 de incendii de vegetaţie în ultima săptămână!
În perioada 20-23 iunie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al Județului Constanța au intervenit la 30 de incendii de vegetație uscată, izbucnite în diverse zone ale județului.
A fost un efort susținut, în condiții de temperaturi ridicate, teren dificil și vânt puternic, care a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor. Intervențiile au durat ore întregi, necesitând mobilizarea unui număr important de forțe și mijloace.
Efortul depus de salvatorii noștri a fost remarcabil, iar datorită profesionalismului și promptitudinii acestora, s-au limitat pagubele materiale și s-a evitat propagarea incendiilor către gospodării sau alte obiective importante.
Recomandări pentru cetățeni:
Nu utilizați focul deschis în locuri cu vegetație uscată;
Nu aruncați resturi de țigări aprinse pe câmp sau la marginea drumurilor;
Nu lăsați focurile nesupravegheate;
Apelați imediat 112 în caz de incendiu!