Pompierii militari, peste 5.000 de intervenții în primul weekend de toamnă

În primul weekend de toamnă, pompierii militari au gestionat aproximativ 5.000 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În aceste trei zile, o pondere de peste 75% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora aproximativ 4.000 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Concomitent cu misiunile de asistență medicală, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 557 incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Din totalul acestora, aproape 400 au fost arderi de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 1.000 de hectare.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, colegii noștri au intervenit la 547 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Totodată, în această perioadă, salvatorii au gestionat și 27 de situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.

În tot acest interval, 30 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.

În ceea ce privește protecția populației, în acest weekend, au fost transmise 46 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea pentru semnalarea prezenței animalelor sălbatice (urși), în localități din mai multe județe.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *