Pompierii români, la datorie în weekend! Au intervenit la peste 4.000 de solicitări
Stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor şi operaţiunile desfăşurate în sprijinul comunităţilor, reprezintă principalele misiuni efectuate de către pompierii militari, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional.
Astfel, pe parcursul celor 3 zile, salvatorii au gestionat peste 4.000 de solicitări primite din partea populaţiei.
Misiunile desfăşurate de pompieri au inclus 369 de intervenţii de stingere a incendiilor şi peste 3.500 de cazuri SMURD, dintre care 3.479 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 14 pentru descarcerare. De asemenea, salvatorii au intervenit în alte 469 de situaţii în sprijinul comunităţilor.
Echipajele operative au salvat 26 persoane aflate în situaţii critice.
Au fost emise 6 mesaje RO-Alert!
Totodată, în contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate în intervalul 10.11.2024, ora 07.00 – 11.11.2024, ora 07.00, s-au înregistrat efecte în 4 localităţi din 3 judeţe (BZ, CT, IF) şi mun. Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 curţi şi de pe 2 străzi, precum şi pentru degajarea a 4 copaci căzuţi pe carosabil.
Pentru protecţia populaţiei, în perioada de referinţă, au fost transmise 6 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea privind prezenţa animalelor sălbatice (urşi), în localităţi din judeţele Mureş, Prahova şi Vâlcea.