Pompierii tulceni s-au antrenat în cadrul unui exercițiu, cu tehnologie de ultimă generație!

În cursul zilei de ieri, 7 noiembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”DELTA” al Județului Tulcea a participat la un exercițiu atipic, în premieră pentru județul Tulcea și pentru toate forțele și partenerii implicați.

Scenariul a fost unul tipic pentru un incendiu de fond forestier, la marginea localității Greci din județul Tulcea, unde au fost cuprinse și acțiuni de căutare și salvare a unor persoane vătămate în incendiu implicate în acțiunea de stingere, dar și pericolul de propagare la obiective economice și locuințe.

Noutatea, atât pentru salvatorii tulceni, cât și pentru toate forțele implicate, a fost folosirea tehnologiei de ultimă generație și implementarea acesteia în misiunile echipelor de salvare.

Astfel, activitățile derulate prin proiectul TREEADS, finanțat de către Comisia Europeană, au avut ca scop  utilizarea de tehnologii integrate în prevenția și stingerea incendiilor forestiere. Proiectul are un buget de 22.9 milioane de EUR și are un consorțiu de 47 parteneri din 13 țări europene.

Rolul acestui proiect este de a găsi cele mai bune modalități în materie de soft și tehnologii hardware și de a pune în practică, prin misiunile operative curente, noi modalități de a indentifica și acționa în situații reale, iar în această situație a fost folosită tehnologia VR. Strângerea de informații și imagini din teren va ajuta salvatorii în pregătirea continuă a misiunilor ce le sunt încredințate.

În cadrul exercițiului, forțele implicate, partenerii, colaboratorii și logistica au fost într-un număr impresionant.
Astfel, pe lângă partenerii care au organizat și implementat exercițiul, Asociația Forestierilor din România, în strânsă colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au fost implicați și următorii parteneri: SIMAVI – companie IT din România, Fundația pentru SMURD, ACCELIGENCE -LTD companie specializată în în proiectarea, dezvoltarea, integrarea sistemelor și verificarea soluțiilor robotizate personalizate, cu un accent deosebit pe vehiculele aeriene fără pilot (UAV) din Republica Elenă, Direcția Silvică Tulcea, Rangeri ai Parcului Național Munții Măcinului, ISU Tulcea, MApN, SAJ Tulcea, SVSU Greci, iar pentru o bună securitate a perimetrului în care s-a desfășurat exercițiul, un aport important l-au avut personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea și Inspectoratul de Poliție Județean. De asemenea, în desfășurarea exercițiului și îndeplinirea obiectivelor misiunii, un rol important l-au avut pompierii din cadrul Secției Măcin și SMURD Măcin.

Acest exercițiu a fost și un bun prilej prin care au putut fi testate și exersate modalitățile de comunicare, cooperare și implementare a obiectivelor comune a autorităților care sunt implicate în astfel de evenimente de amploare, unde siguranța cetățenilor și a mediului înconjurător, organizarea și respectarea procedurilor fiecărei instituții sunt elemente definitorii pentru o misiune îndeplinită cu succes.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *