Premieră istorică negativă pentru PSD: NU va avea candidat în turul 2 al alegerilor!
Premieră istorică negativă pentru PSD, cu prilejul alegerilor prezidențiale. Rezultatele actuale îl plasează pe candidatul formațiunii, Marcel Ciolacu, pe locul 3 în cursa pentru Cotroceni, după independentul Călin Georgescu și lidera USR, Elena Lasconi.
Georgescu are un scor de 22,95%, Lasconi a adunat 19,17% din sufragii, în timp ce Marcel Ciolacu se află la pragul neașteptat de 19,15%.
Scenariul este unul horror pentru PSD care era creditat de toate sondajele de opinie cu prima poziție în opțiunea electoratului. Cristian Seidler, șeful de campanie al Elenei Lasconi, a ieșit public și i-a cerut lui Ciolacu să își recunoască înfrângerea.
„Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a spus Seidler, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR.
Până la acest moment Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declarație publică. Surse politice citate de Antena 3 spun că, dacă eșecul lui Ciolacu se confirmă, acesta ar putea demisiona din funcția de președinte al PSD.
Sursa foto: bugetul.ro