Premierul Marcel Ciolacu: Estimăm o creștere economică de 2,5% în acest an!
Premierul Marcel Ciolacu și mai mulți membri ai Guvernului au avut astăzi consultări, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, pe tema aspectelor legate de asigurarea stabilității economice, în actualul context internațional.
‘Estimăm o creștere economică de 2,5% în acest an bazată pe investiții și atragerea de fonduri europene. Menținem cota unică de impozitare de 16% și Taxa pe Valoarea Adăugată. Păstrăm sub control cheltuielile bugetare, îmbunătățim colectarea pentru a încasa venituri mai mari și creăm premisele pentru a ne încadra, în acest an, în ținta de deficit bugetar de 7%.
2025 este primul din cei șapte ani de implementare a Planului Fiscal al României, agreat cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru consolidarea finanțelor țării‘, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.