Premierul Moldovei: ”Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale”

Turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova este în plină desfășurare. Temperatura pe scena politică a statului vecin este extrem de ridicată după ce numeroase nereguli în procesul electoral au fost semnalate, în ultima perioadă, de tabăra Maiei Sandu. Premierul Moldovei, Dorin Recean, a tras duminică un semnal de alarmă cu privire la situația din Moldova, după ce a ieșit de la urne.

Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi şi de asta este foarte important să ne mobilizăm, să votăm pentru că votul nostru va învinge frauda electorală pe care o perpetuează. Atât Ministerul de Interne, cât şi celelalte instituţii lucrează foarte intensiv pentru ca să putem să prevenim acest atac asupra democraţiei noastre. Noi trebuie să încurajăm pe fiecare să iasă la vot. Votul nostru va decide care este viitorul Republicii Moldova şi noi astăzi trebuie să alegem liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre Uniunea Europeană şi spre o viaţă la noi aici acasă

a declarat Dorin Recean. În turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova se înfruntă Maia Sandu și contracandidatul ei socialist, Alexandr Stoianoglo.

Sursa foto: Facebook Dorin Recean

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *