Prețurile chiriilor din România, în continuă creștere de la un an la altul! Vezi cât este chiria în Constanța
Prețurile chiriilor din România sunt într-o continuă creștere de la un an la altul, cu majorări de 12% în octombrie 2024, comparativ cu octombrie 2023.
Conform Storia, în luna octombrie a acestui an, interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia – platforma imobiliară lansată de OLX – au scăzut cu 2% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar vizualizările au crescut ușor, cu 1%.
„Încheiem vârful de sezon pe piața de închirieri într-un context marcat de o creștere mai moderată a prețurilor față de 2023 și o ușoară scădere a cererii comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceste evoluții reflectă o revenire a pieței la o dinamică mai stabilă, cu o ofertă mai largă de locuințe disponibile. Astfel, chiriașii au acum mai multe opțiuni și mai mult timp pentru a alege întrucât anunțurile rămân afișate mai mult decât în timpul verii, când cererea era mult mai mare”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.
Cum au evoluat prețurile chiriilor în Constanța, în luna octombrie, conform datelor Storia
În octombrie 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 7% pentru garsoniere, cu 11% pentru apartamentele cu două camere și cu 8% pentru cele cu trei camere, comparativ cu luna octombrie a anului precedent. Prețurile medii de închiriere au fost de 320 euro pentru garsoniere, 500 de euro pentru apartamentele cu două camere și 650 de euro pentru apartamentele cu trei camere.