Programul evenimentelor care au loc înainte de Ziua Marinei, la Constanța!
Forțele Navale Române organizează, în perioada 11–15 august 2025, o serie de evenimente dedicate Zilei Marinei Române, care marchează anul acesta 123 de ani de la prima ediție. Activitățile se vor desfășura în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, aducând în prim-plan tradițiile, valorile și profesionalismul marinarilor militari.
Constanța, epicentrul manifestărilor marinărești
În Constanța, sărbătoarea începe luni, 11 august, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 19:00. Evenimentul deschide oficial Săptămâna Spiritualității Marinărești.
Între 11 și 13 august, în intervalul 18:00–21:00, vizitatorii pot explora o expoziție marinărească ce reunește standuri cu tehnică, uniforme, materiale educaționale și echipamente prezentate de principalele instituții de formare și sprijin ale Forțelor Navale: Academia Navală, Școala de Maiștri Militari, Colegiul Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Centrul 39 Scafandri, Direcția Hidrografică și Muzeul Marinei.
Activități interactive și exerciții militare pe mare
Pe 12 august, între orele 10:00–17:00, în portul turistic Tomis, Centrul 39 Scafandri organizează un atelier de scufundări recreaționale, dedicat celor 50 de câștigători ai concursului desfășurat online de Forțele Navale.
În data de 13 august (cu zi de rezervă pe 14 august), între 10:00–12:30, publicul va putea urmări repetiția generală pentru exercițiul naval FNR 25.10, desfășurat în largul Mării Negre, în fața Comandamentului Flotei. Vor participa nave și elicoptere românești, precum și capabilități navale și aeriene ale unor parteneri internaționali și instituții din sistemul de apărare și ordine publică.
Omagii și artă marină la Constanța
Pe 14 august, la ora 08:30, va avea loc ceremonia militară și religioasă „Ziua Recunoștinței”, la Monumentul „Crucea Marinarilor”, în memoria eroilor care și-au pierdut viața în slujba mării.
În aceeași zi, de la ora 12:00, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța va găzdui lansarea albumului „Marea în culorile lui Alexandru Ghinea”, însoțit de o expoziție de pictură marină, semnată de cunoscutul artist și ofițer de marină.