Protest la CT BUS: Grevă de avertisment urmată de grevă generală

Angajații CT BUS SA, prin intermediul celor două sindicate reprezentative – Sindicatul Liber Transport în Comun Constanța (președinte Daniel Toma) și Sindicatul Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe Constanța (președinte Bogdan Gheorghe) – anunță declanșarea unor proteste în perioada următoare.

Prima acțiune va fi o grevă de avertisment, programată pentru 28 iulie 2025, în intervalul 7:30 – 9:30, urmând ca, începând cu 5 august, să înceapă o grevă generală pe termen nelimitat. Măsura a fost notificată în mod legal atât conducerii societății CT BUS, cât și Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.

Sindicatele precizează că nu solicită majorări salariale sau beneficii suplimentare, ci doar respectarea contractului colectiv de muncă negociat și agreat în luna decembrie 2024. Documentul, susțin reprezentanții angajaților, nu presupune costuri suplimentare și are rolul de a garanta stabilitate și condiții decente pentru salariați.

Situația actuală este rezultatul subfinanțării cronice a societății și al blocajului creat de administrația municipiului Constanța, care refuză să își asume responsabilitatea pentru funcționarea normală a transportului public”, se arată în comunicatul comun al sindicatelor.

Pentru a limita impactul asupra populației, angajații vor asigura funcționarea unei treimi din activitate, atât pe durata grevei de avertisment, cât și pe parcursul grevei generale.

Reprezentanții sindicali subliniază că rămân deschiși dialogului și negocierilor, cu scopul de a finaliza contractul colectiv și de a evita escaladarea conflictului.

Nu vrem să blocăm orașul. Vrem doar respectarea unui angajament asumat. Alegerea între normalitate și haos nu mai depinde de noi, ci de conducerea CT BUS și de administrația municipiului”, transmit liderii sindicali.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *