Rata șomajului rămâne la 6% în România. Aproape 494.000 de persoane fără loc de muncă

Rata șomajului în România a fost de 6,0% în luna decembrie 2025, în formă ajustată sezonier, nivel identic cu cel înregistrat în luna noiembrie, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică. Indicatorul este calculat conform standardelor Biroului Internațional al Muncii, pe baza Anchetei asupra forței de muncă în gospodării.

Numărul total al șomerilor cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani a fost estimat la 493,7 mii de persoane, valoare neschimbată față de luna precedentă, dar mai mare comparativ cu decembrie 2024, când erau înregistrate 462,7 mii de persoane fără loc de muncă.

Diferențele dintre sexe se mențin, rata șomajului fiind mai ridicată în rândul femeilor. În luna decembrie 2025, șomajul a atins 6,1% în cazul femeilor, față de 5,9% în rândul bărbaților, o diferență de 0,2 puncte procentuale.
Un nivel îngrijorător continuă să fie înregistrat în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani. Rata șomajului în această categorie a ajuns la 26,9% în perioada iulie–septembrie 2025, menținându-se la valori foarte ridicate comparativ cu restul populației active.

Pentru persoanele adulte, cu vârste între 25 și 74 de ani, rata șomajului a fost estimată la 4,6% în luna decembrie 2025. În această categorie, șomajul a fost ușor mai ridicat în rândul bărbaților, cu 4,6%, față de 4,5% în cazul femeilor. Totodată, această grupă de vârstă reprezintă peste 72% din numărul total al șomerilor din România.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *