Răzvan Lucescu, elogiat de englezi înaintea duelului cu Manchester United! Vezi ce au spus despre el

Răzvan Lucescu se pregăteşte pentru duelul complicat pe care echipa sa, PAOK Salonic, îl va disputa joi seară, de la ora 22.00, pe „Old Trafford”, în faţa lui Manchester United, în Europa League. Înaintea meciului, jurnaliştii englezi au făcut o analiză elogioasă la adresa antrenorului român, despre care au scris că, prin munca depusă în ultimii ani la Salonic, a făcut ca PAOK să devină singurul club din Grecia cu mai multe victorii decât înfrângeri, în competiţiile europene.

Sub îndrumarea lui Lucescu, PAOK a devenit singura echipă din Grecia cu mai multe victorii decât înfrângeri, în competiţiile europene, şi a ajuns până în sferturile Conference League în două din ultimele sezoane. Românul, fiul legendarului Mircea Lucescu, fost antrenor la Șahtior Donețk, este cel mai de succes antrenor al lor, după ce a câştigat două titluri şi o cupă, în perioada anterioară”, au scris englezii pe pagina oficială a clubului Manchester United, în prezentarea partidei de joi seară.

PAOK nu are un sezon deloc bun până acum în Europa League. Elevii lui Răzvan Lucescu au doar un punct din primele 3 meciuri, după ce au făcut un egal cu Plzen  (2-2) şi au fost învinşi de Galatasaray (1-3) şi FCSB (0-1).

Sursa foto: prosport.ro

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *