Rețele online care promovau ilegal candidați la alegeri, descoperite în România!

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat joi că în România au fost descoperite mai multe rețele organizate care încearcă să obțină conţinut ilegitim pentru a promova un anumit candidat la alegerile prezidenţiale şi parlamentare ce vor avea loc la sfârșitul lunii noiembrie și la începutul lui decembrie.

Am primit un raport în care este evidenţiat faptul că astăzi, în România, au fost identificate zeci de conturi care reprezintă mai multe reţele organizate ce încearcă să obţină conţinut ilegitim pentru a promova un anumit candidat la aceste alegeri prezidenţiale şi parlamentare. În momentul de faţă, toate aceste conturi au fost blocate. Au fost identificate aceste reţele care, în integralitatea lor, au fost blocate. Vorbim în cazul fiecărui avatar de cont de alte zeci sau sute de conturi, aflate în spatele acelui cont. În momentul de faţă, continuă investigaţia, pentru că au fost făcute zeci de reclamaţii

a declarat Bogdan Ivan. Acesta lansat un îndemn către toţi cei care constată existenţa pe reţelele de socializare a unor astfel de conturi să le raporteze către Ministerul Cercetării şi Digitalizării, prin platfoma #nofake, precum şi către Autoritatea Electorală Permanentă. Bogdan Ivan a mai spus că investigația continuă și că se fac demersuri pentru identificarea administratorilor acestor rețele.

Aceste lucruri există. Ceea ce a făcut premierul Marcel Ciolacu, şi anume să aducă în discuţie în spaţiul public această problemă, este un semnal foarte puternic, care s-a confirmat şi care, la rândul său, a dus la destructurarea mai multor astfel de reţele, care nu respectă legislaţia în vigoare şi standardele aplicate tuturor platformelor de socializare

a mai precizat Bogdan Ivan.

Sursa foto: gazetadecluj.ro

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *