Se oprește apa în localitățile Hârșova, Ciobanu și Zona Ferma 1
În orașul Hârșova, județul Constanța, se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii de apă în cadrul contractului CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport Hârșova (…)”, cu o valoare de peste 41 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
În urma finalizării noii Stații de tratare a apei, se vor executa lucrări de conectare a acesteia la sistemul centralizat.
Prin urmare, furnizarea apei va fi sistată marți, 4 martie 2025, între orele 08.00 – 24.00, în:
• orașul Hârșova
• localitatea Ciobanu
• Zona Ferma 1
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm abonații că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.
Recomandăm utilizatorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic”, au transmis reprezentanții RAJA.