Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale din Republica Moldova, în vizită la Bucureşti
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit, în data de 30 noiembrie, cu omologul din Republica Moldova, colonelul Vitalie Micov, care a preluat mandatul la mijlocul lunii octombrie.
Agenda celor doi lideri militari a cuprins aspecte privind situaţia regională de securitate, aprofundarea cooperării militare sub egida parteneriatului strategic dintre România şi Republica Moldova, respectiv diversificarea instruirii în comun.
„L-am asigurat pe şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale din Republica Moldova de întreg sprijinul Armatei României, atât pe componenta de modernizare, cât şi pe cea a pregătirii trupelor. Mi-am exprimat convingerea că extraordinara relaţie de cooperare construită în timp cu colegii din Republica Moldova va continua să se consolideze şi că vom rămâne dedicaţi aceloraşi valori care ne unesc„, a transmis generalul Gheorghiţă Vlad.
În programul vizitei pe care oficialul moldovean o efectuează în România se regăseşte şi participarea la Parada Militară Naţională organizată duminică, 1 decembrie, în Bucureşti. În blocul de defilare care va prezenta onorul pe sub Arcul de Triumf se află şi un detaşament al Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Sursa foto: agora.md