Siguranța alimentară în sărbători: ce trebuie să știți despre carnea de porc și vânat

Institutul Național de Sănătate Publică atrage atenția asupra riscului de trichineloză și oferă recomandări pentru siguranța alimentelor, în special a cărnii de porc și a vânatului, consumate în perioada sărbătorilor de iarnă.

Autoritățile recomandă ca achiziția cărnii să se facă numai cu aviz sanitar-veterinar. Carnea sacrificată în gospodării sau provenită din vânat trebuie trimisă la examen trichineloscopic în centrele autorizate ale Direcțiilor Sanitare Veterinare.

Pentru prelucrarea cărnii, se recomandă utilizarea unei mașini de tocat destinată exclusiv acestei activități, iar ustensilele și suprafețele trebuie curățate înainte și după utilizare. Carnea trebuie pregătită în bucăți potrivite pentru congelare sau gătit, de aproximativ 15 cm grosime, și păstrată la minimum -15°C timp de cel puțin 20 de zile înainte de consum.

De asemenea, carnea trebuie gătită până când temperatura internă depășește 71°C, iar culoarea se schimbă complet din roz în gri. Resturile, măruntaiele și sângele provenite de la porc sau vânat trebuie prelucrate termic înainte de a fi folosite ca hrană pentru animale.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *