Ştefan Mandachi s-a răzgândit! Regretă acum că l-a votat şi l-a susţinut pe Călin Georgescu
Ștefan Mandachi şi-a pus „cenuşă în cap” după ce l-a votat şi susţinut pe Călin Georgescu! Omul de afaceri şi-a exprimat regretul într-un videoclip urcat pe reţelele de socializare. Reacția lui Mandachi a venit după ce luni şi marţi au apărut mai multe videoclipuri în care Călin Georgescu a făcut nişte declaraţii cel puţin controversate.
„Recunosc că am greșit. Nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Eu, personal, am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, vot împotriva sistemului, vont anti-partid, să nu mai aud niciodată cuvântul ăsta.
Am ales un candidat independent, pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte și care părea că se luptă cu acest sistem. Dar chiar și așa, îmi asum vina pentru că nu am făcut verificările necesare. Cu atât mai mult cu cât am și o comunitate mare de oameni care mă urmăresc. Am tras o concluzie foarte răspicată. Nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE, despre 5G. Când auzi cuvântul Kremlin, te sperie. De aceea îmi asum toate consecințele și 100% o să fiu mult mai atent în viitor”, a spus Ștefan Mandachi.
Sursa foto:Wall-Street