STUDIU: Tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii pentru ROR!

Tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua administrată la 5 ani. Astfel, dacă pentru prima doză acceptarea este relativ bună, la rapel rata scade dramatic, ajungând în unele comunități până la doar 20%, în condițiile în care România a înregistrat 77.8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE (1).

Principalele cauze țin de carențele informaționale, de dezinformarea din social media, precum și de bariere sistemice, cum ar fi birocrația excesivă, lipsa resurselor materiale, desființarea vaccinării în școli și lipsa transportului, arată datele unui studiu calitativ complex al Salvați Copiii România.

* România a înregistrat 77.8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE;

* Media vaccinării ROR este scăzută, sub 70%, cu cea mai mică rată în județul Neamț (44,9%);

* Medicii de familie identifică multiple obstacole la nivel sistemic: absența consecințelor pentru nevaccinare și desființarea vaccinării în școli, care au redus semnificativ ratele de imunizare, în special în comunitățile vulnerabile și izolate;

* Analiza datelor privind acoperirea vaccinală în perioada 2020-2024 evidențiază o tendință îngrijorătoare de scădere pentru două dintre cele două vaccinuri obligatorii: vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) și vaccinul pneumococic conjugat.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *