Surse – Procurorii au descins la domiciliul unui finanțator al lui Călin Georgescu!

Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au descins sâmbătă dimineață la trei adrese din orașul Brașov. Conform unor surse judiciare citate de Agerpres și de g4media.ro, acțiunea l-ar viza pe Bogdan Peșchir, care ar fi finanțat campania candidatului independent Călin Georgescu, pe rețeaua TikTok.

În continuarea comunicatului de presă din data de 5 decembrie 2024, informăm în legătură cu desfășurarea următoarelor operațiuni operative:

Procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate) efectuează, în această dimineață, trei percheziții domiciliare în orașul Brașov.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic și infracțiunea prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, adoptată și modificată prin Legea nr.217/2015.

Perchezițiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanțarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Președinția României, prin utilizarea unor sume de bani cu privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, precizează reprezentanții Parchetului General, într-un comunicat de presă.

Sursa foto: pressalert.ro

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *