Tabăra de vară pentru cercetaşi a început la Constanța

Luni, 14 iulie, a debutat la Constanța cea de-a XVII-a ediție a Taberei de vară pentru cercetași, organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Navale Române, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

Desfășurată sub deviza „Fii cel mai bun! Fii la înălțime!”, tabăra oferă copiilor o experiență educativă unică, centrată pe valorile vieții de marinar militar. Participanții sunt încurajați să își dezvolte spiritul de echipă, disciplina și condiția fizică, dar și să înțeleagă mai bine ce presupune cariera militară.

Timp de o săptămână, cei 30 de copii selecționați vor participa la activități interactive și instructive, desfășurate sub îndrumarea instructorilor militari. Programul include noțiuni de bază din instrucția marinărească, ședințe de înot și scufundări, întreceri sportive, dar și vizite la unități militare din zonă. Totodată, copiii vor avea parte și de momente de relaxare și socializare.

Ediția din acest an are o componentă socială importantă: 20 dintre participanți provin din medii defavorizate, având rezultate excelente la învățătură, iar 10 sunt copii ai militarilor răniți, căzuți în misiuni sau din familii aflate în dificultate. Selecția a fost realizată cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și al Asociației de Caritate „CAMARAZII” din Armata României.

Evenimentul este susținut de parteneri implicați activ în sprijinirea educației tinerilor, printre care Asociația Aeronautică Română și RAP Group, contribuind la crearea unei experiențe de neuitat pentru tinerii cercetași.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *