Tânăr din Constanța, bănuit de 19 furturi din supermarketuri, reținut
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat un bărbat de 21 de ani, suspectat în 5 dosare penale ce vizează 19 infracțiuni de furt.
Anchetatorii susțin că, în perioada 11 octombrie – 11 noiembrie 2025, tânărul ar fi pătruns în mai multe supermarketuri din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras produse alimentare și articole de igienă personală.
În noaptea de 3/4 decembrie a.c., bărbatul a fost depistat în municipiul Constanța de polițiștii Secției 3 și a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru 19 infracțiuni de furt, și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, tânărul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru dispunerea măsurilor preventive.

