Termocentrale Constanța are un nou director general: Laurențiu Costache preia conducerea după decesul lui Daniel Popa
Consiliul de Administrație al Termocentrale Constanța SRL a desemnat un nou director general, în urma decesului neașteptat al fostului conducător, Daniel Popa. Începând cu data de 24 octombrie, funcția de director general este deținută de Laurențiu Costache.
Laurențiu Costache, în vârstă de 58 de ani, este absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” Constanța, cu diplomă în domeniul tehnic, precum și absolvent al Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Spiru Haret”, specializarea Științe Juridice. De asemenea, noul director a urmat numeroase cursuri postuniversitare, cu specializări în domeniile tehnic și juridic.
Anterior, Laurențiu Costache a deținut funcția de director al Gărzii de Coastă, iar din mai 2025 este angajat al Termocentrale Constanța SRL, unde acum a fost promovat în funcția de conducere.
Numirea acestuia are loc într-un moment de tranziție pentru companie, care își propune continuitatea activității și consolidarea managementului operațional.

