Tezaur românesc furat în Olanda! Mai multe piese dacice de aur și argint au fost luate de hoți

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul dimineții de sâmbătă, Muzeul Național de Istorie a României și Ministerul Culturii din România au fost notificate că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ‘Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului’, organizată în cooperare cu MNIR, a fost afectat de o explozie și mai multe exponate au fost furate.

Potrivit sursei citate, din primele evaluări, explozia a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României, autoritățile informând că un număr de exponate au fost furate de făptuitori încă neidentificați. Investigația și inventarul pieselor sunt în desfășurare.

Ambasada României la Haga a fost notificată de MAE olandez.

MAE a informat Ministerul de Interne al României și Inspectoratul General al Poliției Române, totodată fiind alertate ambasadele României în toate țările vecine, pentru a cere sprijin autorităților competente.

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut în cursul dimineții o convorbire cu omologul olandez, Caspar Veldkamp, în care a fost reiterată importanța patrimonială și simbolică deosebită a pieselor care fac obiectul acestui caz și emoția pe care dispariția lor o generează în România.

‘Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional, cât și politic în soluționarea cazului. Îngrijorarea este împărtășită și au fost primite asigurări că autoritățile olandeze fac toate diligențele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliția olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră și a informat Interpol’, precizează MAE.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *