Toni Greblă: Nu începe campania electorală pentru turul doi până nu se pronunţă CCR oficial
Campania electorală pentru cel de-al doilea al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, pentru Agerpres.
”Campania electorală pentru turul 2, zice legea, începe în momentul în care CCR i-a validat pe primii doi care participă în finală. Teoretic, campania electorală până mâine când se pronunţă CCR e oprită. Legea spune că începe după ce CCR îi validează pe cei doi care merg în turul doi. Până nu se pronunţă CCR oficial nu începe campania”, a explicat Greblă.
Campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuia să înceapă vineri. Curtea Constituţională a României a cerut renumărarea voturilor din primul tur.
Sursa foto: GDS