Tragedie la Liverpool! Fotbalistul Diogo Jota a murit într-un accident de maşină
Fotbalul european este în doliu după ce Diogo Jota, atacantul portughez al echipei Liverpool, în vârstă de 28 de ani, a murit într-un grav accident de mașină petrecut în Spania.
Potrivit publicațiilor Mundo Deportivo și Marca, tragedia a avut loc în Zamora, în timpul vacanței petrecute de jucător în Spania. Alături de Diogo Jota se afla și fratele său, în vârstă de 26 de ani, care și-a pierdut de asemenea viața în accident.
Conform informațiilor transmise de presa spaniolă, mașina în care se aflau cei doi ar fi ieșit de pe carosabil pe autostradă, impactul fiind urmat de un incendiu puternic care a cuprins vehiculul și a afectat inclusiv vegetația din jur.
Jota era unul dintre cei mai apreciați atacanți ai generației sale. Transferat la Liverpool în 2020, portughezul devenise rapid un jucător important în echipa lui Jurgen Klopp, impresionând prin tehnică, viteză și instinct de marcator. De asemenea, a fost o piesă de bază în naționala Portugaliei, participând la turnee majore alături de Cristiano Ronaldo și colegii săi.
Vestea morții sale a șocat fanii, colegii și întreaga lume a fotbalului, care a transmis mesaje de condoleanțe familiei și apropiaților sportivului.