TRAXX 3 – prima locomotivă electrică nouă pentru România în 15 ani, testată la 200 km/h
Astăzi, 14 august 2025, la Centrul de Testări Feroviare Făurei, prima locomotivă electrică nou construită și achiziționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru Statul Român în ultimii 15 ani a trecut cu succes testul de viteză de 200 km/h.
Vehiculul feroviar, model TRAXX 3 MS, este primul dintr-un lot de 16 unități achiziționate în baza contractului semnat în ianuarie 2024 cu asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH SpA, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
TRAXX 3 MS poate atinge viteze între 160 și 200 km/h și poate tracta până la 16 vagoane de călători. Proiectul „Achiziție 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS” are ca obiective creșterea eficienței transportului feroviar de călători, reducerea poluării și îmbunătățirea confortului pe principalele rute electrificate sau în curs de electrificare, precum:
- Dej – Brașov – București – Constanța
- Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța
- Timișoara – Cluj-Napoca – Iași
- Iași/Suceava – București – Constanța
Valoarea contractului este de 767.510.640 lei (fără TVA), incluzând livrarea locomotivelor și mentenanța pe 20 de ani, cu termen de finalizare de 35 de luni.
Parte a celei de-a treia generații din platforma Bombardier-Alstom, locomotivele TRAXX 3 au design modular, sisteme avansate de control și diagnosticare, GPS, comunicații mobile standard și cel mai recent sistem ERTMS. Versiunea MS (Multi-System) este adaptată coridoarelor europene, oferind interoperabilitate ridicată, eficiență energetică și fiabilitate pe termen lung.