TVR organizează două dezbateri electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Televiziunea Română, în spiritul misiunii sale publice și al responsabilității de a asigura informarea corectă și echidistantă a cetățenilor, organizează, în perioada 15-16 mai 2025, două emisiuni de dezbatere pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Încă de la începutul perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale, Televiziunea Română și-a asumat rolul de a facilita dialogul democratic prin organizarea de dezbateri cu toți candidații la scrutinul din 2025. În urma rezultatelor din primul tur, TVR a transmis imediat invitații pentru o confruntare directă între cei doi candidați calificați în turul al doilea. În acest sens, pe data de 6 și 8 mai, au fost transmise invitații oficiale către ambele echipe de campanie pentru participarea la o dezbatere electorală.

După un amplu proces de consultare și negociere cu echipele de campanie ale celor doi candidați, s-a constatat că, din motive de agendă, o dezbatere comună nu a fost posibilă. În consecință, ținând cont de importanța majoră a informării corecte a electoratului, Televiziunea Română a propus mai multe variante de dată și oră pentru realizarea acestor emisiuni, în perioada 14-16 mai 2025.

În urma comunicărilor cu echipele candidaților, TVR a primit confirmarea domnului Nicușor Dan pentru participarea la o emisiune-dezbatere ce va avea loc joi, 15 mai, începând cu ora 21:00. De asemenea, domnul George Simion și-a manifestat disponibilitatea de a participa la o dezbatere vineri, 16 mai, începând cu ora 19:00. Confirmarea definitivă a participării sale este așteptată în cursul zilei astăzi.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *