Un nou concert din seria „Music for Autism”, la Constanţa! Pe scenă urcă trupa CARGO
Trupa CARGO invită fanii și iubitorii muzicii rock din Constanţa la concertul caritabil Music for Autism, vineri 25 aprilie 2025, la ora 20:30, în Club Doors Constanța.
Cargo a susţinut Campania Music for Autism din anul 2014, iar în 2015 membrii trupei au devenit Ambasadori – Music for Autism în cadrul Festivalului Metalhead Meeting Bucureşti.
Trupa Cargo înseamnă Adrian Igrişan (baciu)- voce, Tavi Pilan- tobe, Ionut Carja – clape, Alin Achim – bass și David Cristian – chitară. Înfiinţată în 1985 în Timişoara, Cargo a creionat nenumărate piese care sunt cântate împreună cu publicul, au realizat nenumărate concerte şi evenimente speciale.
Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru demararea noilor proiecte din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Constanţa (achiziţionarea unor materiale didactice necesare terapiilor copiilor cu dizabilităţi) și reabilitarea terenului de sport din cadrul Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă din Constanța.