Un nou tip de fraudă cibernetică circulă pe WhatsApp

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că în mediul online circulă o tentativă de fraudă cibernetică care vizează utilizatorii WhatsApp. Atacatorii cibernetici folosesc linkuri scurte, de tip wa.me sau bit.ly, care redirecționează automat către o conversație pe WhatsApp.

Un scenariu des întâlnit: atacatorul pretinde că este tatăl sau mama dumneavoastră, care are un număr nou de telefon și se află într-o situație de urgență financiară. Sub pretextul unei crize, vă convinge să accesați un link sau să trimiteți bani rapid.

În realitate, linkul poate conduce către:

  • un site de phishing care vă poate fura datele personale sau finanicare
  • o clonă de WhatsApp Web
  • un fișier sau script rău intenționat care vă poate compromite contul sau dispozitivul.

Recomandări de siguranță:

  • Nu accesați linkuri din surse necunoscute, chiar dacă mesajul pare personal.
  • Verificați întotdeauna informațiile direct cu persoana în cauză, printr-un alt canal de comunicare.
  • Activați verificarea în doi pași (2FA) pentru WhatsApp.
  • Nu furnizați date personale, coduri de verificare sau informații bancare.
  • Accesați Setări > Dispozitive asociate și verificați în mod regulat dacă există conectări suspecte sau necunoscute la contul dvs. WhatsApp.
  • Raportați numerele suspecte direct în aplicație.
  • Semnalați orice tentativă de fraudă cibernetică către DNSC la 1911 sau pe pnrisc.dnsc.ro.
ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *