Un nou zbor de repatriere: 96 de români au ajuns în siguranță la București

96 de cetățeni români au revenit în siguranță în țară, vineri, 13 martie 2026, printr-un zbor de repatriere organizat de România în cadrul mecanismului european rescEU.

Potrivit Ministerul Afacerilor Externe al României, zborul a fost operat de compania aeriană LOT Polish Airlines pe ruta Muscat – București, fiind al treilea zbor organizat de România prin capacitatea de transport aeriană rescEU, parte a Mecanismul European de Protecție Civilă (UPCM).

Acțiunea face parte din eforturile autorităților române de sprijinire a cetățenilor afectați de situația de securitate din Orientul Mijlociu.

Anterior, în data de 9 martie, alte două zboruri organizate prin același mecanism au evacuat 273 de cetățeni români și 83 de cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene. Costurile zborului de repatriere sunt suportate din bugetul Uniunii Europene.

Transportul rutier al persoanelor evacuate până la Muscat a fost asigurat de Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul Consulatului României la Dubai și al Ambasadei României la Abu Dhabi. Autocarele au fost însoțite pe întreg traseul de o echipă consulară mobilă, iar Ambasada României la Muscat a coordonat preluarea cetățenilor români până la îmbarcare.

Potrivit MAE, România este prima țară care utilizează capacitatea de transport aeriană rescEU pentru repatrieri, de la crearea mecanismului în anul 2019.

Până în prezent, peste 6.000 de cetățeni români au revenit în siguranță în țară din statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, dintre care aproximativ 3.500 prin zboruri de evacuare, repatriere asistată sau facilitate de MAE.

Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe și misiunile diplomatice ale României din regiune continuă să monitorizeze evoluția situației și rămân pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor români.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *