UPDATE: S-a luat decizia suspendării cursurilor în patru județe
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat suspendarea cursurilor miercuri, 8 octombrie, în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județele Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu. Măsura vine în contextul avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care au semnalat Cod roșu de ploi abundente în aceste zone.
Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în urma informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene. Ministerul precizează că unitățile de învățământ vor stabili măsuri pentru recuperarea orelor pierdute în această perioadă.
De asemenea, autoritățile atenționează că informațiile vor fi actualizate în funcție de evoluția situației meteorologice și de deciziile viitoare ale Comitetelor județene sau ale municipiului București, unde avertizarea este de asemenea în vigoare.
Meteorologii au extins Codul roșu de ploi și asupra municipiului București, avertizarea urmând să intre în vigoare marți seara, la ora 21:00.

